Povestea de dragoste dintre Pablo Neruda și Matilde Urrutia
Dragostea este un sentiment profund, eteric și irațional care nu are reguli, sau mai degrabă care își urmează propriile reguli care sunt adesea greu de înțeles și aplicat. Nu este neobișnuit ca doi oameni să se întâlnească pentru prima dată și cu o simplă privire par a fi suflete sortite să trăiască împreună pentru totdeauna.
Fie că este vorba de o simplă chestiune de chimie sau de destin, suntem siguri că persoana din fața noastră este cea care ne va însoți pentru totdeauna în viața noastră.Pablo Neruda trebuie să fi gândit asta când a întâlnit pentru prima dată privirea Matildei Urrutia. O iubire care a înflorit brusc, dar care a putut să aștepte, să crească și încet s-a întărit, devenind ceva profund, dovadă fiind poezia „Dacă mă uiți”, una dintre cele mai frumoase și sincere realizate de Premiul Nobel pentru literatură.
Prima întâlnire cu Matilde
Pablo Neruda avea 42 de ani când a cunoscut-o pentru prima dată pe Matilde Urrutria, cu 8 ani mai tânăra lui, în parcul forestier din Santiago de Chile.Era în 1946, Pablo la acea vreme era legat de Delia del Carril a Pictor argentinian cu douăzeci de ani mai mare decât el, cu care trăiește după încheierea dragostei pentru prima sa soție Maryka Antonieta Hagenaar Vogelzang.
Matilde este o femeie emancipată, este o cântăreață și scriitoare chiliană, dar mai presus de toate este un spirit independent. După primele priviri care au semănat sămânța unei iubiri de durată, cei doi nu s-au mai văzut până în 1949! Parțial întâmplător sau parțial din mâna sorții, Pablo și Matilde s-au întâlnit apoi în Mexico City, unde Neruda își slujea exilul, deoarece era militant al Partidului Comunist din Chile.Din acel moment dragostea care a înflorit în parcul forestier din Santiago, dar a rămas latentă, se ivește cu toată forța ei perturbatoare, devin inseparabile și vor fi până la moartea poetului în 1973.
Profunzimea sentimentelor lui Neruda
Active în viața socială și politică, poeziile lui Neruda sunt amintite mai ales pentru versurile încărcate de dragoste dedicate femeilor din viața sa. Matilde a fost una dintre muzele sale, ei îi este dedicată colecția „I versi del Capitano”, apărută în 1952, dar mai ales poezia „Dacă mă uiți” scrisă în exilul său la Capri. Publicate anonim pentru a nu o răni pe Delia del Carril cu care dragostea s-a încheiat, aceste versuri subliniază cât de puternice sunt sentimentele poetului față de femeie și nu întâmplător au fost puse pe hârtie chiar pe insula Campania. Într-adevăr, tocmai la Capri Neruda a trăit cele mai intense momente ale relației sale cu Matilde Urrutia.
În această poezie abordează o temă importantă, aceea a fricii de a fi lăsat în urmă, a conștientizării că al lui și al femeii sunt două suflete predestinate să fie împreună și că dragostea lor nu se va epuiza niciodată. De fapt, Neruda se teme să-și piardă iubita, dar, în ciuda acestei frici, va respecta și alegerea de a fi părăsit. Toate aceste teme sunt abordate de poetul chilian cu mare delicatețe și folosind metaforele sale inconfundabile care scot în evidență și mai mult cât de mult îi arde sufletul de dragoste pentru femeia pe care Neruda a numit-o cu afecțiune Chascona din cauza părului roșu adesea neîngrijit. Este imposibil să nu te lași dus de versurile emoționante din „Se tu mi dimentichi”:
Vreau să știi ceva. Știi cum e asta: dacă mă uit la luna de cristal, la ramura roșie a toamnei lente la fereastra mea, dacă ating cenușa impalpabilă de lângă foc sau corpul încrețit de lemn, totul mă duce către tine, ca și cum ceea ce există, arome, lumină, metale, erau mici nave care merg spre insulele tale care mă așteaptă.
Ei bine, dacă încetul cu încetul încetați să mă mai iubiți, voi înceta să vă iubesc încetul cu încetul. Dacă deodată mă uiți, nu mă căuta, că te-am uitat deja.
Dacă consideri lung și nebun vântul steagurilor care-mi trece prin viața și te hotărăști să mă lași la țărm a inimii în care sunt înrădăcinat, gândește-te că în acea zi, în acea oră, îmi voi ridica brațele și rădăcinile mele vor ieși să caut alt pământ. Dar dacă în fiecare zi, în fiecare oră tu simți că ești destinat mie cu o dulceață implacabilă. Dacă în fiecare zi o floare se ridică pe buzele tale să mă caute, ah, iubirea mea, ah, în mine tot acel foc se repetă, în mine nimic nu se stinge‚ se uită, iubirea mea se hrănește de iubirea ta, iubite, și așa cum atâta timp cât vei trăi ea va fi în brațele tale fără să le părăsească pe ale mele.