Kafka și păpușa călătoare
Sentimentele de durere, suferință și disperare trebuie întotdeauna binevenite și înfruntate, pentru că doar așa putem crea terenul fertil pentru ca speranța să înflorească.
Și totuși, nu ne este întotdeauna ușor să găsim calea potrivită de a ne desprinde pe această cale insidioasă făcută din lacrimi și întrebări fără răspuns. Și nu este special pentru copiii care experimentează emoțiile care trec prin ei și îi invadează fără să le poată înțelege pe deplin.
Este deci sarcina noastră să-i învățăm, cu empatie și delicatețe extremă, concepte precum detașarea și distanțarea. Ținându-i de mână și însoțindu-i pentru a descoperi o lume încă indescifrabilă, la fel cum a făcut Kafka cu Elsi și păpușa ei călătoare.
Kafka și păpușa călătoare de Jordi Sierra
Cu un an înainte de moartea sa, cu ocazia plimbării sale zilnice în parcul Steglitz, scriitorul Metamorfozelor a devenit protagonist și în același timp creatorul unei povești minunate, intense și emoționante, transmise astăzi datorită memoriilor Dorei Diamant, partenerul său.
Ea a păstrat experiența lui Kafka și a povestit-o la câțiva ani după moartea lui. O poveste, aceasta, care i-a permis scriitorului spaniol Jordi Sierra să scrie o carte extraordinară. Un text dedicat adulților și copiilor, un adevărat basm care vorbește despre dragoste, durere și detașare, dar și despre speranță.
În această poveste, care poartă numele lui Kafka și al păpușii călătoare, Sierra reia întâlnirea dintre scriitoare și micuța Elsi care se trezește în fața durerii pierderii și detașării pentru prima dată. De aici și ideea de a găsi o modalitate delicată, dulce și reală de a explica că și la revedere, iubirea rămâne pentru totdeauna chiar dacă sub diferite forme.
Elsi, Brigida și adio
Angajat în plimbarea lui obișnuită prin parc, Franz Kafka a fost lovit de plânsul unei fetițe și a fost atât de disperat încât nu a putut fi ignorat. Apropiindu-se de banca unde stătea micuța, scriitorul a întrebat-o ce s-a întâmplat.
Fetita, pe nume Elsi, plângea pentru că își pierduse păpușa, tovarășa de joacă. Bridget lui.
Impresionată de răspuns, Kafka a simțit nevoia să o ajute pe Elsi să facă față pierderii păpușii și să-și ușureze durerea.Așa că a făcut ceea ce a făcut cel mai bine: inventează povești. „Păpușa ta nu este pierdută” – a spus el – „Ea a plecat într-o călătorie în jurul lumii”.
Kafka s-a prezentat lui Elsi ca fiind poștașul păpușii, spunându-i fetiței că are o scrisoare pentru ea, trimisă de Brigida în timp ce ea se afla într-o călătorie în jurul lumii. I-ar fi livrat-o a doua zi, în același parc.
Elsi a ezitat, dar Brigida i-a fost atât de dor de ea încât a ales să se întoarcă pe acea bancă a doua zi, unde Kafka i-a înmânat scrisoarea. Rolul poștașului păpușii nu s-a terminat însă, iar timp de săptămâni întregi scriitoarea a continuat să aducă lui Elsi corespondență de la păpușa ei. Erau și ștampile ale orașelor pe care le-a vizitat, care nu erau altceva decât amintiri ale călătoriilor anterioare ale lui Kafka însuși.
Durerea Elsi a lăsat în curând loc curiozității de a ști ce aventuri uimitoare avea Bridget, dar și ușurarii de a ști că era fericită.Astfel, la trei săptămâni de la prima scrisoare, Kafka a înțeles că a sosit momentul să aleagă finala pentru acea poveste. Elsi a trebuit să-și ia rămas bun de la Bridget.
În ultima scrisoare pe care scriitorul în calitate de poștaș i-a livrat-o lui Elsi, micuța a aflat o veste neașteptată și frumoasă. Bridget întâlnise dragoste și alesese să se căsătorească: nu se va mai întoarce niciodată.
Micuța Elsi a citit acea ultimă scrisoare cu mare emoție, dar și cu conștientizarea că iubita ei tovarășă de joacă era acum fericită, chiar dacă departe de ea.
Kafka reușise, o învățase pe fetiță că detașările fac parte din viață și că până și oamenii pe care îi iubim își pot lua rămas bun. Chiar dacă dragostea nu poate fi anulată, drumurile de călătorie se împart uneori și cine știe, pe una dintre acestea am putea întâlni și noi un poștaș special care să ne îndrume.