O mamă și o fiică care vorbesc
Auzirea și ascultarea sunt doi termeni care sunt folosiți cel mai des fără discernământ, dar în realitate au înțelesuri foarte diferite. În timp ce primul înseamnă pur și simplu primirea de cuvinte și sunete, cel de-al doilea înseamnă a-și îndrepta atenția către cei din fața noastră și a intra în contact cu emoțiile lor. A fi capabil să înțelegem diferența dintre aceste două cuvinte este deosebit de important atunci când devenim părinți. Da, pentru că a fi mamă sau tată este o sarcină solicitantă în care nu trebuie să existe doar reguli și îndatoriri, ci și capacitatea de a empatiza.
Pune-te în locul copiilor tăi
A fi părinte este cea mai grea meserie din lume, așa cum se spune adesea, dar și o provocare constantă care, ca atare, este presărată de momente pozitive și negative. Toate aceste situații sunt la fel de prețioase și trebuie să le prețuim pentru că sunt experiențe fundamentale pentru formarea personalității copiilor. Chiar dacă dorința este să fim mereu perfecți, suntem, din păcate, conștienți că nu suntem niciodată scutiți de erori și greșeli. De cele mai multe ori, în ciuda angajamentului, putem face „pasi greșiți” subestimând problemele copiilor și adolescenților.
Ne-am trăit și noi copilăria și tinerețea, dar odată ce am devenit adulți, se pare că aceste etape ale vieții au dispărut brusc. Cine nu a avut o pasiune de adolescenta, crezand ca si-a gasit marea dragoste a vietii lor si fiind dezamagita ca s-a incheiat prea devreme? Sau cine nu s-a gândit că a fost „trădat” de un prieten? Sunt situații pe care le-am trăit cu toții, dar când devenim părinți nu ne putem limita la a rezolva problema într-un mod superficial.Distragerea atenției copiilor cu o jucărie sau vizionarea unui film cu ei nu este soluția, dimpotrivă este important să încercăm să înțelegem ce simt ei cu adevărat ascultându-i. Pe scurt, trebuie să ne punem în locul lor.
Învață să asculți
Văzându-ne copiii suferind sau apropiați de ei înșiși ne face invariabil să ne simțim rău și de fiecare dată ne promitem să-i ascultăm și să-i înțelegem. Bunele intenții, însă, nu sunt întotdeauna urmate de acțiuni concrete, pentru că poate nu suntem capabili să creăm climatul de încredere și respect de care tinerii trebuie să se simtă în largul lor. Uneori o întrebare simplă este suficientă pentru a sparge gheața: ce mai faci? Poate că copiii așteaptă doar să audă aceste două cuvinte pentru a debloca și a vorbi. Este o întrebare simplă și din acest motiv nu trebuie să ne limităm doar să întrebăm, ci să arătăm interes pentru starea lor de spirit intrând în ton cu ei.
Să încercăm pentru o clipă să ne amintim cum eram când eram copii: nu ne-ar fi plăcut niciodată să fim judecați sau să ne vedem sentimentele disprețuite, ci dimpotrivă am fi iubit părinții care ne-au simpatizat și ne-au respectat. fiecare gând.Deci, sarcina noastră acum este să rămânem tăcuți și să le permitem copiilor să-și spună experiența cu toate emoțiile care urmează. Toate acestea pot fi greu de implementat, dar cunoașterea că vor apela la noi ori de câte ori vor avea o problemă fără teamă este o satisfacție neprețuită.